O poezie despre omul prins între chemarea credinței și farmecul vieții lumești, spusă cu umor și autoironie. Frații de la Athos caută liniștea și împăcarea cu moartea; cel care vorbește în poezie încă poartă în minte surâsul unei fete. „Șalul turcesc” revine ca simbol al acestei atracții. Repetiția „moartea” face începutul apăsat, dar finalul este șugubăț. Aceasta este o interpretare posibilă; intenția exactă o cunoaște autorul. Între liniștea căutată în credință și farmecul atât de omenesc al vieții, uneori încape o întreagă frământare.
Vă invităm să citiți „Baladă la frații fericiți de la Athos”, semnată de Corneliu Cosma — o poezie în care meditația se împletește cu umorul și autoironia, iar gândul oscilează între lumina cerească și amintirea unui surâs.
Baladă la fratii fericiti de la Athos”
Moartea, moartea,
moartea, moartea –
Iată tema preferată
A fericiților ce cată
Liniștea în grădiniță,
În Grădina Maicii sfinte,
Unde-i pace și e minte.
Frați de lume-s lecuiți,
Si nu-s deloc ispititi,
Nu mai vor pre mult lumesc
Doar un colț dumnezeiesc
Și o moarte – care-i duce
La o desmierdare dulce.
Vor moartea frumoasă, lină,
Cu lumină, cu lumină…
Io in minte-imi tăt sucesc
O fata cu-n șal turcesc
Și cercei care-i sclipesc
De-mi trimite un surâs,
Ce surâs! De multe ori
Cred ca-asa n-ai cum sa mori.
Si adio, ceruri sfinte,
Adio, gînduri cuminte,
Că acuși se simte, frate,
Pielițatul cum se zbate!
Sa m-apuce sa ma-ngroape.
Io, rămân așa, năuc
Între îngeri și năluc,
Nici în rai, nici pe pământ,
Tǎt c-un șal turcesc în gând.
Corneliu Cosma
Dragă Corneliu,
Un prieten a dorit să-ți facă această surpriză, aducând versurile tale și către alți cititori. Poate că a regăsit în ele un gând al său, o frământare sau un zâmbet pe care îl cunoaște bine.
Primește această publicare ca pe un semn de prietenie și prețuire, cu urarea să ne mai dăruiești asemenea versuri — omenești, sincere și pline de tâlc!
Redacția „Reporteri fără voie”
Fii primul care comentează