„Dacă două mâini rebele, nu te-ar ţine orb mereu,
te-ai opri în clipe grele, şi privind cu dor la stele,
ai vedea că-i scris pe ele: Dumnezeu!
Dacă două vechi zăvoare nu te-ar ţine surd mereu,
ai şopti: Ce meşter mare scoate păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune orice floare: Dumnezeu!
Dacă marea întristării nu te-ar ţine rob mereu,
ai şopti în largul zării: Cine-i Tatăl îndurării?
Şi ţi-ar spune valul mării: Dumnezeu!
Dar de ţi-ai vedea veşmântul care-mbracă vechiul „eu”,
ai umplea de plîns pământul şi,
primind cu drag Cuvântul,
l-ai simţi în piept pe Sfântul Dumnezeu!”
Autor necunoscut
Fii primul care comentează