MESAJUL ASOCIATIEI MISCAREA PENTRU PACE ADRESAT DEPUTATILOR și SENATORILOR ROMANIEI

ÎN ATENȚIA DECIDENȚILOR ROMÂNIEI

 

Deoarece în ședința de mâine, 01,10,2024 ședință comună a celor două camere ale Parlamentului sunteți invitați ca să fiți părtași la intenția de includere a României alături de Ucraina în războiul Ucrainei desfășurat împotriva  Federației Ruse, vă cerem să judecați cu curaj și înțelepciune, să vă gândiți la famiile dvs., la copii și la poporul român și să nu aprobați nici una din strategiile beligerante propuse.

 

Fiți VOCEA PĂCII!  NOI ROMÂNII VREM PACE, NU VREM RĂZBOI!  

 

            FIȚI ALĂTURI DE NOI și DOVEDIȚI că NU VREȚI RĂZBOI!

 

Noi,cetățeni români, membri ai Asociației Mișcarea pentru Pace din România și cetățeni din lumea întreagă care susțin pacea, în numele poporului român care la 23.11.1986 la referendumul pentru PACE cu o participare de peste 98% s-au pronunțat peste 99% pentru PACE, fiind foarte îngrijorați de situația geopolitică actuală, ne-am unit și vă cerem să dovediți înțelepciune și să nu aprobați niciun fel de Acord de colaborare cu statele beligerante, pentru a nu creea situația de a ne vedea incluși împotriva voinței poporului într-un război fratricid, programat de interesele altor state. 

 

Orice implicare a României în conflictul existent ar putea face ca acest conflict să degenereze transformându-se într-un război nuclear, mondial.  

 

Aplicați principiul precauției și faceți tot posibilul să evitați ca România  să aibă aceiași soartă cu țările din Orientul Apropiat.

 

Un al Treilea Război Mondial, în special unul nuclear, ar reprezenta o tragedie fără precedent pentru umanitate. În loc să ofere vreun câștig real, ar provoca pierderi enorme și ar pune în pericol însăși existența speciei umane.  

 

Pacea nu este o destinație, pacea este chiar drumul către un prezent și un viitor stabil.

 

Fiți VOCEA PĂCII!  NOI ROMÂNII VREM PACE, NU VREM RĂZBOI!  

 

ASOCIAȚIA MIȘCAREA pentru PACE din ROMÂNIA

 

  Președinte Alexandrinna, Georgeta Mihail

 

https://miscareapentrupace.ro/apel-international/

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.